Aspirina nu îmbunătăţeşte şansele de supravieţuire la pacienţii grav bolnavi de COVID-19, au arătat marţi rezultatele timpurii ale unuia dintre cele mai mari studii din Marea Britanie, care cercetează analgezicele utilizate în mod obişnuit.
Coordonatorii studiului care analizează o serie de tratamente potenţiale pentru COVID-19 au evaluat efectele aspirinei asupra a aproape 15.000 de pacienţi spitalizaţi, infectaţi cu noul coronavirus.
Deoarece medicamentul ajută la reducerea cheagurilor de sânge în alte boli, a fost testat la pacienţii cu COVID-19 care prezintă un risc mai mare de apariţie a problemelor de coagulare.
„Deşi aspirina a fost asociată cu o mică creştere a probabilităţii de a ieşi din spital în viaţă, acest lucru nu pare să fie suficient pentru a justifica utilizarea pe scară largă a acesteia pentru pacienţii spitalizaţi cu COVID-19”, a declarat Peter Horby, coordonator al studiului, profesor de boli infecţioase emergente la Facultatea de Medicină a Universităţii Oxford, relatează Reuters.
În cadrul studiului, numit Recovery, mai puţin de jumătate dintre pacienţi au fost selectaţi la întâmplare şi li s-a administrat 150 mg de aspirină o dată pe zi, iar celorlalţi li s-a acordat îngrijire obişnuită.
Sursa: www.descopera.ro