Cod galben de viscol în Județul Suceava - Comuna Scheia - Informații utile
Ne găsiți și pe

Informări

Cod galben de viscol în Județul Suceava

Publicat

on

Valabil până marți dimineața.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenţionare Cod galben de vânt puternic şi ninsoare viscolită, valabilă până marţi dimineaţa în zonele înalte din nouă judeţe.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 29 noiembrie, ora 14:00 – 30 noiembrie, ora 3:00, în Carpaţii Orientali, la altitudini de peste 1.700 de metri, rafalele vor depăşi 80 – 90 km/h şi pe alocuri va ninge viscolit.



În acelaşi timp, în intervalul 29 noiembrie, ora 10:00 – 30 noiembrie, ora 20:00, va fi în vigoare o informare de intensificări temporare ale vântului în restul teritorului. Astfel, local şi temporar, vor fi intensificări ale vântului la munte, mai ales la altitudini mari, precum şi în regiunile sud-estice, iar în cursul zilei de marţi (30 noiembrie) şi în sud-vestul teritoriului.

Se vor înregistra rafale în general de 50 – 70 km/h, în timp ce pe crestele Carpaţilor Meridionali, începând din dimineaţa zilei de marţi (30 noiembrie), de peste 80 – 100 km/h şi temporar va ninge.

Sursă:AGERPRES/(AS – editor: Daniel Badea, editor online: Ady Ivaşcu)

www.comunascheia.ro

buton-whatsapp