O descoperire arheologică recentă (Decembrie 2021) confirmă mărturia scrisă în 1443, respectiv existența primei Biserici a Mănăstirii „Sfântul Ilie”, a explicat dr. Ion Mareș, arheolog expert, citat de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.
Informația certifică faptul că pe locul actualei biserici, ridicată la 1488 de Sf. Domnitor Ștefan cel Mare, s-a aflat altă biserică.
Pe latura de sud a bisericii, la exterior, în dreptul naosului, de la cota 0 (nivelul actual de călcare) a fost dezvelit, pe lungimea de 4,4 m, un zid plasat paralel cu cel al bisericii ctitorită de Ștefan cel Mare; zidul este clădit din pietre legate cu mortar.
Foto: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților
Zidul, cu lățimea de 0,60 metri, are forma patrulateră și delimitează o construcție care marchează naosul unei biserici din piatră, de aproximativ 10 m lungime.
Într-un Codex (manuscrisul în limba greacă se află la Biblioteca Universității din Basel) care a aparținut cardinalului Ioan de Raguza -mort la 1443, este amintit călugărul Macarie de la „Mănăstirea Sfântului Ilie Tesviteanul” de la Suceava.
Textul are următorul cuprins:
„În luna decembrie 18, a murit călugărul Macarie la Suceava, în Mănăstirea Sfântului Ilie Tesviteanul și a fost înmormântat de duhovnicul său, kyr Calinic”.
În raportul săpăturilor arheologice făcute în 1997-1999 la Biserica „Sfântul Ilie” este menționat faptul că:
„Pe locul actualei ctitorii ștefaniene, mai cu seamă pe latura de vest, se afla o construcție de lemn pe temelie de piatră, posibil un edificiu destinat cultului, acea mănăstire cu hramul Sfântul Ilie Tesviteanul de la Suceava, unde și-a dat obștescul sfârșit călugărul Macarie” .
Cercetătorii cred că lăcașul de cult mai vechi a fost ridicat de Iliaș / Ilia Voievod (1432-1433; 1435-1436; 1436-1442) , fiul lui Alexandru cel Bun (1400-1432) .
Tronsonul de zid păstrat, care documentează prima biserică de la Mănăstirea „Sfântul Ilie”, urmează a fi consolidat, restaurat și pus în valoare în in situ, adică pe locul în care a fost găsit.
Mănăstirea „Sf. Ilie” din Comuna Șcheia, este situată la doar 1,5 kilometri distanță de orașul Suceava, este în curs de reconsolidare cu fonduri europene și va fi inclusă în circuitul mănăstirilor din Bucovina.
Totodată, Primăria și Consiliul Local Șcheia au ca obiectiv prioritar amenajarea zonelor adiacente prin realizarea de trotuare, un mic parculeț și parcări în proximitatea mănăstirii.