OFICIAL Calendarul anului școlar viitor, pe module, prezentat de ministrul Educației. Prima zi de școală este pe 5 septembrie 2022, iar în februarie 2023 elevii au o vacanță „mobilă”, de o săptămână, decisă de inspectoratele școlare
Calendarul anului școlar pe module, pentru anul 2022-2023, a fost anunțat de Ministrul Educației într-un briefing de presă de la Guvern. Trecerea de la semestre va fi făcută cu renunțarea la teze și cu un nou sistem de notare, diferit de cel actual, sistem care va fi anunțat ulterior prin schimbările pe care autoritățile le vor face în Regulamentul de Organizare și Funcționare al Unităților de Învățământ Preuniversitar (ROFUIP). Metoda de evaluare susținută la nivel ministerial este evaluarea standardizată digitalizată.
Noua structură a anului școlar 2022-2023, propusă de ministrul Educației și aprobată în unanimitate de reprezentanții elevilor, ai profesorilor și ai părinților în ședința Consiliului pentru Dialog Social, este următoarea:
5 septembrie – 24 octombrie – modulul 1
24-30 octombrie – vacanță de toamnă pentru toți elevii
31 octombrie – 22 decembrie – modulul 2
23 decembrie – 8 ianuarie 2023 – vacanța de iarnă
9 ianuarie – 6 aprilie – modulele 3 și 4
8 aprilie – 23 aprilie – vacanța de primăvară
24 aprilie – 16 iunie – modulul 5
17 iunie – 4 septembrie – vacanța de vară
Vacanța din luna februarie 2023 va fi decisă de fiecare inspectorat școlar județean pentru toate școalile din județ în perioada 6-24 februarie și va avea o durată de o săptămână.
Școala altfel – o săptămână la alegerea școlilor în perioada 26 februarie – 6 aprilie
Săptămâna verde – o săptămână la alegerea școlilor în perioada 24 aprilie – 16 iunie 2023
Sorin Cîmpeanu a declarat că „propunerea agreată fost ca școala să înceapă pe 5 septembrie, cu un prim modul de învățare. După o perioadă de câteva săptămâni, în data de 24 octombrie, elevii ar urma să intre în vacanță. La finele lunii octombrie, 24 – 30 octombrie ar urma să fie prima vacanță, acordată tuturor elevilor și preșcolarilor în egală măsură.
După această vacanță, urmează modulul doi de învățare care se va derula până în preajma sărbătorilor de iarnă. Apoi va fi cea de-a doua vacanță: 23 decembrie – 8 ianuarie.
Urmează modulul trei care ar începe în data de 9 ianuarie. În premieră, acest modul se va derula până în luna februarie când vom avea cea de-a treia vacanță, care va putea fi acordată în a doua săptămână a lunii februarie, în a treia săptămână a lunii februarie sau în a patra săptămână a lunii februarie, la decizia fiecărui inspectorat școlar județean prin consultare cu cei implicați. Este vorba despre o vacanță de o săptămână, mobilă, în luna februarie.
După vacanța din luna februarie ar urma să înceapă cel de-al patrulea modul, care se va derula până în apropierea sărbătorilor pascale, mai exact vacanța ar urma să fie organizată în perioada 8 – 23 aprilie.
Urmează modulul cinci și ultimul, care se derulează până în data de 16 iunie. Cea de-a cincea vacanță este și cea mai mare, vacanța de vară care urmează să înceapă pe 17 iunie și să dureze până în data din septembrie când va începe anul școlar următor.
Aș mai face încă o precizare: avem o altă noutate alături de săptămâna Școala altfel, avem și Săptămâna verde. Această săptămână va putea fi introdusă și am agreat că va fi introdusă în structura anului școlar 2022 – 2023 în modulele patru și cinci de învățare. Școlile vor avea libertatea să-și aleagă, în funcție și de condițiile meteo și de alte specificități locale, să fie Săptămâna verde în modulul patru și Școala altfel în modulul cinci sau Săptămâna altfel în modul patru și Săptămâna verde în modul cinci”.